O Viata Aproape Obisnuita: Nuvele Si Schite

AN ALMOST NORMAL LIFE

This book is in Romanian. It contains short stories that reflect an extraordinary life under the self-ironizing title "an almost normal life."

Titlul cărţii este ironic: viaţa din care se inspiră autoarea (propria viaţă, desigur) nu este ?n niciun caz o viaţă obişnuită. De aceea ironia din titlu o ?nţelegem c?nd terminăm cartea de citit. Viaţa unei femei care devine de mică orfană de tată, trăieşte ?ntr-o familie care pierde toate posesiunile (luate cu japca de statul comunist) şi poartă stigmatul de "duşman al poporului"; viaţa unei persoane a cărei familie este de asemenea nevoită să accepte ?n casă locatari care ?i fac traiul extrem de amar; care emigrează ?n străinătate, unde are de luptat ?mpotriva şovinismului şi trebuie să ia totul de la capăt; această viaţă numai obişnuită sau "aproape obişnuită" nu poate fi! Este o viaţă ieşită din comun, din relatarea căreia avem cu toţii de ?nvăţat.

PREFAŢĂ

"?ţi scrii memoriile ?nainte de a uita totul..."
...a zis o scriitoare franceză

C?nd ?mi scriu amintirile, mă detaşez de personajul care sunt astăzi. Trist şi singuratic, şi aşez?ndu-mă ?n faţa unei coli de h?rtie, intru ?n labirintul foarte ?ntortocheat al memoriei, al acestei memorii afective care dispare ultima.
Redevin copilul care se juca prin grădini cu Iordache măgăruşul meu, reiau şcoala primară din satul Piscu, o revăd pe mama t?nără, pe tata, idolul meu, pe Dan copil, fratele meu. Revăd adolescenţa, liceul, facultatea, pe Şimi, viaţa mea, pe Şimi, cu perioadele noastre de fericire ?nghiţite de at?tea necazuri.
Revăd pe toţi cei dragi. Virgil, care mi-a marcat copilăria, caii, c?inii şi evenimentele diferite petrecute ?n aceleaşi locuri. G?ndurile mele navighează ?ntre "cursa Nicoreşti-Tecuci," apoi Bucureşti, Liceul Ortodox - Fredy - Facultatea de medicină, comunismul care m-a marcat pe viaţă, ca să ajung prin coridoarele memoriei ?n Franţa. Calvarul Facultăţii reluate şi momentele de fericire, de bucurii, cu Şimi şi Dani.
?ncerc să prelungesc c?t mai mult acest pasaj ?n trecut, răm?n?nd c?t mai aproape de această fiinţă - care am fost - cu un suflet mare, poate prea mare. Care a făcut mai mult ce trebuia dec?t ce ar fi trebuit.
Amintirile din Franţa, unde am petrecut jumătate din viaţa mea, sunt mai puţin intense. Rădăcinile mele sunt ?n copilărie. Evocarea acestui trecut ?ndepărtat e terapia mea. Viaţa mea s-a oprit ?n 2007, după această dată n-aş mai avea nimic de zis. "Scrisul este o metodă de a-şi am?na sf?rşitul," a zis Yves Simon, autor francez.
Nu sunt o scriitoare şi n-am această pretenţie - sunt o naratoare a unei vieţi banale şi totuşi diferită de a multora. N-am făcut fapte eroice, dar am făcut fapte bune. Recunoscute sau nerecunoscute.
Tot ce am scris e pentru mine, eu, care mi-am permis să cutreier străfundurile memoriei mele.
Dacă vor mai fi citite de cineva aceste r?nduri, ?mi va face plăcere.
I. Kornbaum